poveşti fără cuvinte

Colecţia mea de picturi-ilustraţii se numeşte „Poveşti fara cuvinte”, la fel ca blogul, dar iată că incep să apară lucrări insoţite de un mic text, o scurtă idee a istoriei prezente acolo, a mesajului meu.

Voi incepe cu această fereastră ( acrilic pe lemn, 106 X 53,5 cm )

Eu sunt Maria şi imi place să mă joc. Aşa, ca oricarui copil de vârsta mea.

Dar imi place şi să visez, cum ar trebui sa facă orice copil, parinte, bunic de pe lumea aceasta.

E linişte. Deschid fereastra camerei mele şi privesc peisajul. Văd case zâmbitoare, păsări care stau la taclale, dealuri, copaci, chiar şi pe cei şase melci de la grupa mică din grădiniţa vecină. Sigur au plecat la plimbare.

Gândul mă duce mai departe, in acelaşi ritm cu dealul din faţa mea, ce se transformă intr-un val. Valul primeşte in dar o barcă. Astazi vreau sa fiu această barcă şi sa călatoresc cu ea. Valul se inalţă, sunt sus, totul are o alta perspectivă. Copacii dansează, şi ei purtaţi de valuri, fluturii imi vorbesc, stelele sunt mai aproape. Ce frumos e să zbori!

Acum valul coboară şi, incet, incet, mă apropii de apa. Acolo intâlnesc un peşte. Astăzi vreau sa fiu şi acest peşte mare, cu solzi aurii, să cobor in adâncurile albastre, sa-i intalnesc  prietenii şi familia. Oare ce descoperiri voi mai face?

– Maria, e timpul pentru somn, ne pregatim de culcare! strigă mama din camera alaturată.

Inchid fereastra, mă imbrac repede in pijamale şi mă strecor in pat, doar nu vreau să pierd călatoria. Visul merge mai departe!

Lumea este exact aşa cum vrem noi să o vedem. Lasă-ţi gândul să zburde, visează, nici nu ştii ce departe poţi ajunge!