poveşti fără cuvinte

Posts Tagged ‘povesti

Miruna iubeste zilele de vacanta si palaria ei gri sub care se ascunde atunci cand vrea sa fie singura, dar nu e niciodata doar cu sine pentru ca sub palarie isi imagineaza tot felul de povesti si intamplari. Acolo stau concentrate gandurile si amintirile ei, visele si dorintele pentru viitor.

Pentru ca astazi  ii este foarte  dor de bunicii care au plecat dincolo, poate prea devreme,  se gandeste cum sa-i aduca mai aproape. Tare mult isi doreste sa le arate ce minuni a descoperit in cartile colorate de pe raft pe care acum stie sa le citeasca, in albumele si ilustratele despre calatorii. Sa le povesteasca despre tovarasii ei de joaca sau sa mestereasca si sa le ofere in dar  acele figurine  interesante care se pot naste  dintr-o simpla bucata de hartie.

Cerul senin de vara, pufos si incarcat cu volume, are chef de joaca,  asa ca se lasa modelat de mainile ei pricepute. Din nori de zi, nori de seara, amintiri dragi si un creion cu care sa schiteze chipurile lor blande, Miruna i-a construit foarte repede pe cei doi bunici frumosi. Sunt exact asa cum aratau in pozele lor din tinerete!

Acum sunt bunicii-nori si vor zbura deasupra orasului, o vor insoti in fiecare zi in aventura ei prin viata. Pana si faimosul magarus din La Paz e acolo sa ii vada…

Colecţia mea de picturi-ilustraţii se numeşte „Poveşti fara cuvinte”, la fel ca blogul, dar iată că incep să apară lucrări insoţite de un mic text, o scurtă idee a istoriei prezente acolo, a mesajului meu.

Voi incepe cu această fereastră ( acrilic pe lemn, 106 X 53,5 cm )

Eu sunt Maria şi imi place să mă joc. Aşa, ca oricarui copil de vârsta mea.

Dar imi place şi să visez, cum ar trebui sa facă orice copil, parinte, bunic de pe lumea aceasta.

E linişte. Deschid fereastra camerei mele şi privesc peisajul. Văd case zâmbitoare, păsări care stau la taclale, dealuri, copaci, chiar şi pe cei şase melci de la grupa mică din grădiniţa vecină. Sigur au plecat la plimbare.

Gândul mă duce mai departe, in acelaşi ritm cu dealul din faţa mea, ce se transformă intr-un val. Valul primeşte in dar o barcă. Astazi vreau sa fiu această barcă şi sa călatoresc cu ea. Valul se inalţă, sunt sus, totul are o alta perspectivă. Copacii dansează, şi ei purtaţi de valuri, fluturii imi vorbesc, stelele sunt mai aproape. Ce frumos e să zbori!

Acum valul coboară şi, incet, incet, mă apropii de apa. Acolo intâlnesc un peşte. Astăzi vreau sa fiu şi acest peşte mare, cu solzi aurii, să cobor in adâncurile albastre, sa-i intalnesc  prietenii şi familia. Oare ce descoperiri voi mai face?

– Maria, e timpul pentru somn, ne pregatim de culcare! strigă mama din camera alaturată.

Inchid fereastra, mă imbrac repede in pijamale şi mă strecor in pat, doar nu vreau să pierd călatoria. Visul merge mai departe!

 

Lumea este exact aşa cum vrem noi să o vedem. Lasă-ţi gândul să zburde, visează, nici nu ştii ce departe poţi ajunge!

Lumea mea e populată de poveşti in culori.  Deschid fereastra şi dincolo de ea găsesc o barcă, un deal care se preface in val, incepe să plouă,  ploaia devine peşte, apar stelele… Lumea e aşa cum vreau să o vad eu. Între noi sunt culorile şi visele, fragmente de stări şi detalii, nuanţe şi tuşe de tot felul.

Pictez de cand eram la gradiniţă, aveam şi un acordeon la care visam să cânt, dar mai tarziu, la şcoală, am ajuns dirijor de cor.  Cel mai mult, insă, imi placeau poveştile şi mai ales ilustraţiile din cărtile cu poveşti sau poezii. Visam să am şi eu intr-o bună zi propria carte cu poveşti. Încă visez.

Am avut o copilărie foarte fericită şi cred că la un moment dat am simţit nevoia să o pictez. Pictez pentru copii mici şi mari, iar in poveştile mele mă insoţesc soarele şi luna, ziua si noaptea, case care zâmbesc şi in care imi adăpostesc personajele.

Orice material mi-e prieten dacă simt că poate să duca mai departe povestea pe care o am de spus.

Acum ştiu că, indiferent pe ce drum voi fi, poveştile mele fară cuvinte mă vor urma.

Lasă-ţi gandul să calatoreasca in lumea mea. Spune-mi din ce textură e visul tău, iar eu il voi picta!

Puteţi citi întregul interviu în revista Good Homes, numărul din decembrie 2009 – ianuarie 2010, pe care o găsiţi la toate chioşcurile de ziare. Textul aparţine Ioanei Hodoiu, iar creditul pentru fotografie lui Bogdan Ivan.

Cum pot comunica un artist plastic şi un păpuşar? Prin “Dialoguri copilăreşti” pline de farmec, printre căsuţe imaginare, personaje ca de poveste şi îngeraşi cu aripi mobile.
Cristina Simona Marian şi Beatrice Iordan vă dau întâlnire începând cu marţi, 2 decembrie 2008, ora 19.00, printre aburii cănilor cu ceai de la Librăria Cărtureşti, unde sunteţi invitaţi să admiraţi şi să vă lăsaţi furaţi într-o lume imaginară, plină de culoare, fluturi, câini, pisici, greieri, îngeri, copii care nu cresc şi căsuţe magice. Lucrările, executate prin mijloace diverse, de la acrilic şi acuarelă pe pânză sau lemn, la colaje şi lut, constituie tot atâtea motive de aduceri aminte sau de excursii fanteziste într-un univers deschis oricărui tip de dialog, indiferent de vârsta celor care îi păşesc pragul.
Acceptaţi provocarea celor două artiste atât de diferite, unite însă de o viziune comună: mirajul, vraja de neuitat a vârstei inocenţei. Re-descoperiţi, aşadar, inocenţa copilăriei, lăsaţi-vă re-vrăjiţi de personaje şi re-construiţi poveşti pornind de la tablouri şi obiecte mobile, ce recompun o scenografie vibrantă a copilăriei.



a fost odata

Mai 2017
L M M M V S D
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Blog Stats

  • 25,019 hits

pagini de poveste

Comentarii recente

snowrite pe My new website :)
CuriousArt pe My new website :)
snowrite pe Lucrări noi
Julio Cesar pe Lucrări noi
snowrite pe Fereastră