poveşti fără cuvinte

Fereastră

Posted on: 17 August 2012

Colecţia mea de picturi-ilustraţii se numeşte „Poveşti fara cuvinte”, la fel ca blogul, dar iată că incep să apară lucrări insoţite de un mic text, o scurtă idee a istoriei prezente acolo, a mesajului meu.

Voi incepe cu această fereastră ( acrilic pe lemn, 106 X 53,5 cm )

Eu sunt Maria şi imi place să mă joc. Aşa, ca oricarui copil de vârsta mea.

Dar imi place şi să visez, cum ar trebui sa facă orice copil, parinte, bunic de pe lumea aceasta.

E linişte. Deschid fereastra camerei mele şi privesc peisajul. Văd case zâmbitoare, păsări care stau la taclale, dealuri, copaci, chiar şi pe cei şase melci de la grupa mică din grădiniţa vecină. Sigur au plecat la plimbare.

Gândul mă duce mai departe, in acelaşi ritm cu dealul din faţa mea, ce se transformă intr-un val. Valul primeşte in dar o barcă. Astazi vreau sa fiu această barcă şi sa călatoresc cu ea. Valul se inalţă, sunt sus, totul are o alta perspectivă. Copacii dansează, şi ei purtaţi de valuri, fluturii imi vorbesc, stelele sunt mai aproape. Ce frumos e să zbori!

Acum valul coboară şi, incet, incet, mă apropii de apa. Acolo intâlnesc un peşte. Astăzi vreau sa fiu şi acest peşte mare, cu solzi aurii, să cobor in adâncurile albastre, sa-i intalnesc  prietenii şi familia. Oare ce descoperiri voi mai face?

– Maria, e timpul pentru somn, ne pregatim de culcare! strigă mama din camera alaturată.

Inchid fereastra, mă imbrac repede in pijamale şi mă strecor in pat, doar nu vreau să pierd călatoria. Visul merge mai departe!

 

Lumea este exact aşa cum vrem noi să o vedem. Lasă-ţi gândul să zburde, visează, nici nu ştii ce departe poţi ajunge!

2 Răspunsuri to "Fereastră"

cat de frumos. Povestea incepe in culori, se continua in cuvinte si ramane la fiecare cititor, sa o poarte in suflet. Felicitari!

🙂 multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

a fost odata

August 2012
L M M M V S D
« Mar   Sep »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Blog Stats

  • 24,806 hits

pagini de poveste

Comentarii recente

snowrite pe My new website :)
CuriousArt pe My new website :)
snowrite pe Lucrări noi
Julio Cesar pe Lucrări noi
snowrite pe Fereastră
%d blogeri au apreciat asta: